luni, 5 august 2024

       Potrivit consilierului Carmen Dantis, purtatorul de cuvant al Tribunalului Vrancea, in intervalul 1 iulie – 31 august, fiind vacanta judecatoreasca, justitiabilii sunt chemati in instanta doar in spetele unde legea prevede solutionarea de urgenta.
"In perioada amintita, activitatea instantei este restransa, urmand a fi judecate doar cauzele pentru care legea prevede solutionarea de urgenta si cu celeritate si cele in care s-a incheiat un acord de mediere, indiferent de obiectul judecatii", se arata intr-un comunicat al tribunalului, a carui registratura isi asteapta "clientii" in intervalul orar 10 - 12. In acelasi timp, arhiva tribunalului are program de lucru cu publicul marti, miercuri si joi, intre aceleasi ore.
Vacanta judecatoreasca poate fi insa si un prilej pentru justitiabili de a-si rezolva amiabil conflictele, in fata unui mediator. Avantajul e ca nu trebuie sa astepte pana la toamna pentru ca instanta sa dea o solutie, ci se pot prezenta in instanta si in perioada vacantei. Aceasta varianta ramane insa optionala.


Citeste mai mult: http://www.avocatura.com/stire/10966/acordurile-de-mediere-luate-cu-celeritate-in-vacanta-avocat-medierea-reprezinta-.html#ixzz37RBVwof1

miercuri, 12 februarie 2014

Articol în presa locală


Noutăţi privind medierea, prevăzute în noul Cod PenalImprimareE-mail
(1 vot)
miercuri, 12 februarie 2014

Noutăţi privind medierea, prevăzute în noul Cod Penal


 Dna Cristina Tudorică, o­dată cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal, au intrat în vigoare şi dispoziţii din Le­gea medierii, care privesc instituţia medierii penale. Ce ne puteţi spune legat de acest subiect?

- Da. E un subiect foarte nou şi incitant pentru mediatori şi nu numai. Potrivit legii, medierea în timpul unui proces penal este posibilă în latura penală pentru un număr redus de infracţiuni (cele cu privire la care este necesară plîngerea prealabilă sau este posibilă împăcarea), pe cînd în latura civilă, este posibilă pentru orice infracţiune (dar numai cu privire la pretenţiile civile). Medierea civilă în procesul penal are legătură doar cu ac­­ţiunea civilă (privind despăgubirile pre­tinse pentru repararea prejudiciului adus de infracţiune). Un astfel de a­cord de mediere nu va bloca derularea laturii penale, dar poate influenţa so­luţia pe fondul acţiunii penale. Medierea penală este o înţelegere care poate interveni între părţi, numai cu acordul acestora. Procedura ajută persoana vătămată, care poate să co­munice cu infractorul, fără a fi nevoită să­­-l întîlnească, această comunicare făcîndu-se prin inter­mediul mediatorului. Pe durata medierii, suspendarea procesului penal este facultativă, iar durata este de maximum 3 luni. Dacă medierea este reuşită, acordul de mediere trebuie să cuprindă înţelegerea părţilor. Clauzele acordului de mediere pot fi  variate şi nu se limitează la repararea prejudiciului, obligatoriu fiind doar să privească drepturi asupra cărora păr­ţile pot dispune.


http://www.curier.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=55433&Itemid=1

luni, 16 septembrie 2013

ARTICOL APARUT IN ZIARUL LOCAL "CURIERUL ZILEI".

luni, 16 septembrie 2013

Mediatorii pot soluţiona problemele dvs.


 În  Argeş există două asociaţii profesionale ale me­­­­dia­torilor. Dacă data trecută am vorbit cu dl Gea­nin Şerban - preşedintele CMN Argeş, astăzi vor­bim cu dna Cristina Tudorică - preşedinta Colegiu­lui Me­diatorilor Argeş.


Ce considerente au stat la ba­­za înfiinţării CMA?

- CMA a luat naştere din do­- rinţa de a promova medierea şi de a susţine interesele me­dia­torilor din judeţul nostru.

Se aud multe păreri pro şi contra medierii. Pe cine şi cum ajută medierea?

- Medierea vine în principal în ajutorul cetăţenilor care au un conflict. Pînă acum, instanţa era văzută ca fiind prima so­luţie. Încercăm să  schimbăm a­ceastă mentalitate subliniind a­van­tajele medierii. Comparativ cu instanţa, medierea oferă so­luţii mai rapide, cu costuri mult mai mici (circa 5% din costurile unui proces). Apelînd la medi­ere, părţile au parte de confi­denţialitate şi evită să-şi facă pu­blice problemele într-o sală de judecată. Stresul generat de şedinţele de judecată şi de im­posibilitatea de a prevedea re­zultatul  este înlăturat. Soluţia nu este una impusă, în care o parte cîştigă şi cealaltă pierde. Nemai­existînd ura generată de pierde­re, implicit, sînt salvate relaţiile dintre părţi. Să amintim  impor­tanţa păs­trării relaţiilor de afaceri dintre per­soanele juri­dice. Sau a relaţiei pă­rinte - co­pil, în cazul divorţului.


http://www.curier.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=51062&Itemid=1

duminică, 13 ianuarie 2013

Interviu - Alina Ghica, Presedinte CSM - Despre mediere

11-12-2012


alina ghica
Alina Ghica, absolventa a Universitatii de Drept din Bucuresti, a activat ca procuror si judecator pina in anul 2011 cand a devenit membru CSM. In prezent ocupa functia de presedinte a CSM-ului si este implicata in reglementarea medierii, pentru ca acesta procedura sa devina utila si utilizabila.

MediereNet: Legea medierii (Legea 192/2006) este in vigoare de 6 ani de zile. Cu toate acestea, putini cetateni au auzit de ea, dupa cum reiese din sondajele facute de MediereNet, si putini judecatori indruma partile catre mediere. Credeti ca medierea e utila sistemului de justitie sau e doar o alta forma fara fond?
Alina Ghica: Dati-mi voie sa fac câteva precizari. În România, primele demersuri de promovare a medierii, ca modalitate de solutionare a litigiilor au fost initiate înca din 1996, apoi în 2006 a aparut legea. Din start, mi se pare un început timid pentru o institutie care doreste sa se dovedeasca eficienta. La sase ani distanta fata de momentul intrarii în vigoare a legii, adica în anul 2011, numarul cauzelor rezolvate de instantele judecatoresti prin aceasta modalitate a fost de 1525 de medieri în timpul proceselor, superioara anului precedent, dar nereprezentativa în raport cu gradul de încarcare al instantelor judecatoresti. La nivelul parchetelor, doua cauze au fost solutionate prin aceasta procedura anul trecut. Este evident ca, în forma actuala, institutia nu si-a atins scopul, de a degreva instantele.
Pe de alta parte , familia de cuvinte a cuvântului judecata face parte din fondul principal de cuvinte al limbii române, ceea ce înseamna ca termeni precum judecator, judecata , a judeca sunt cuvinte cunoscute , întelese si folosite de toata lumea, ele nesuferind modificari majore de la formarea limbii române pâna în prezent, adica de vreo 2000 de ani.
Medierea, atât ca si concept cât si ca termen reprezinta entitati importate relativ recent, daca e sa privim în dimensiune istorica. Este firesc, chiar previzibil ca asimilarea si acceptarea lor sa fie una lenta la nivel de mental, reflex si exercitiu colectiv sau individual. Nu putem reprosa societatii ca nu foloseste ceea ce nu cunoaste si nici nu stie la ce foloseste. Cetateanului simplu îi este foarte clar ce se întâmpla daca merge la judecata. Daca îl trimiti la mediere, cred ca îi creezi confuzii.
De aceea, consider ca ceea ce lipseste si trebuie construit este deschiderea, familiarizarea si încrederea justitiabililor în a folosi aceasta alternativa, în a apela la mediator ca la un profesionist capabil sa raspunda asteptarilor si exigentelor partilor. Prioritate zero este construirea unui corp de mediatori cu o solida pregatire, cu reale aptitudini si capacitati de a excela în domeniu si care sa probeze efectiv aceste coordonate prin prestatiile lor practice, chiar daca, deocamdata sunt reduse cantitativ. Calitatea solutiilor, gradul de multumire a partilor reprezinta indicatorii de performanta si pot asigura o publicitate pozitiva, care inevitabil, în timp, va produce efecte.
Fara a minimiza importanta pasilor facuti în crearea unor baze legale în domeniu, în promovarea institutiei în materiile procesuale, apreciez ca fara un efort sustinut, fara implicarea efectiva a corpului mediatorilor, a tuturor institutiilor statului si, de ce nu, a reprezentantilor mediului de afaceri din România în a identifica si valorifica practic pachetele legislative existente, potentialul strategic al medierii în ansamblul politicilor de justitie va fi doar un argument teoretic, cu un exercitiu si registru limitat la nivel de discurs ideatic.
 MediereNet: Care considerati ca este valoarea juridica a acordului de mediere? Dar a celui autentificat de notar?
Alina Ghica: E drept ca legea nu prevede expres acest lucru, ceea ce ar simplifica mult si ar elimina interpretarile, care, în literatura de specialitate sunt foarte variate si chiar controversate. De exemplu, se afirma ca acordul de mediere este un contract încheiat în conditiile Codului civil (cu unele exceptii ) o conventie cu valoarea unui înscris sub semnatura privata, deci ar trebui sa îndeplineasca toate conditiile generale de valabilitate ale unei conventii. Exista , însa probabilitatea ca în urma medierii sa se poata încheia un contract numit, ceea ce ar presupune necesitatea îndeplinirii si a altor conditii de fond si forma, impuse de lege.
Pe de alta parte, potrivit art. 59 din Legea nr. 115/2012 pentru modificarea si completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, acordul de mediere poate fi supus autentificarii notarului public ori, dupa caz, încuviintarii instantei de judecata, textul nou introdus aducând lamuriri privind cazurile, conditiile si modalitatile de realizare. Din redactarea acestui text de lege rezulta ca acordul nu trebuie supus, în mod obligatoriu, controlului de legalitate al notarului public sau al instantei de judecata, ci este lasat la latitudinea partilor.
 MediereNet: Ca presedinte CSM credeti ca institutia dumneavoastra se poate implica mai energic in sustinerea medierii in Romania? Cum anume? Sustineti medierea ca alternativa la procesul clasic de solutionare a conflictelor dintre oameni?
Alina Ghica: Fata de gradul redus de utilizare al procedurii medierii, Consiliul Superior al Magistraturii s-a implicat, consider eu, de o maniera constructiva si benefica în procesul de modificare a Legii nr.192/2006, având ca obiect instituirea obligativitatii utilizarii medierii în anumite cauze, în urma caruia a rezultat recenta Legea nr. 115/2012 pentru modificarea si completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator.
În septembrie 2011, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat aceasta propunere legislativa, formulând mai multe observatii si propuneri, transmise Comisiei juridice, de disciplina si imunitati a Camerei Deputatilor.
În ianuarie 2012, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat ca este posibila instituirea unor norme privind obligativitatea pentru parti, în anumite cauze, de a se prezenta la sedinta de informare si au fost identificate tipuri de cauze în care s-ar putea reglementa medierea obligatorie, dar si modalitati de motivare a partilor de a apela la mediere într-un litigiu, unele cu efect stimulativ – recompensatoriu, altele sanctionatorii, propunerile si observatiile formulate fiind înaintate Ministerului Justitiei.
Cu privire la aceeasi propunere legislativa, la solicitarea Comisiei pentru drepturile omului, culte si minoritati, în aprilie 2012, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reiterat propunerile si observatiile formulate anterior, cu mentiunea ca numai în ceea ce priveste prezentarea la sedinta de informare, care este gratuita, poate fi instituita o obligatie pentru parti, medierea ramânând, în esenta, o procedura facultativa.
Gradul de valorificare a propunerilor CSM poate fi constatat în textul final al legii intrate în vigoare.
Consider ca medierea nu poate fi obligatorie în toate cauzele, fie datorita gravitatii unora dintre faptele penale, fie datorita urgentei pe care o necesita judecarea anumitor cauze, fie datorita situatiilor în care se gasesc titularii actiunii, fie datorita naturii dreptului litigios etc.
Cu anumite exceptii, este posibila instituirea unor norme privind obligativitatea pentru anumite parti, în anumite tipuri de litigii, de a se prezenta la sedinta de informare (pentru care mediatorul nu poate cere plata unui onorariu), dar nu poate fi conditionata admisibilitatea cererii de chemare în judecata si a plângerii prealabile de încheierea unui contract de mediere, medierea ramânând în esenta o procedura facultativa.
 MediereNet: CSM are in coordonarea sa INM. Credeti ca la aceasta institutie de formare a viitorilor magistrati si a perfectionarii magistratilor in functie ar putea fi tinute cursuri de mediere?
Alina Ghica: Desi procurorul si judecatorul nu pot fi mediatori, consideram importanta formarea acestora, atât initiala, prin introducerea unor cursuri despre mediere la Institutul National al Magistraturii, cât si a unor seminarii în programele de formare continua, mai ales cu privire la criteriile de trimitere a unei cauze la mediator. În acest sens, Consiliul Superior al Magistraturii, împreuna cu Institutul National al Magistraturii deruleaza sesiuni de specialitate si au în vedere includerea acestora si în sesiunile de formare din programele de învatamânt pentru anii urmatori.
MediereNet: In ce materii credeti ca medierea ar putea sa aiba efectul cel mai puternic si numarul de medieri ar putea fi mai mare?
Alina Ghica: Cred ca o serie de litigii civile, prin caracterul imprescriptibil al dreptului la actiune sau prin termenele de prescriptie mai mari, respectiv prin natura dreptului litigios, pot face obiectul medierii, în special actiunile privind dreptul de proprietate: revendicarea, partajul succesoral, uzucapiunea etc.
De asemenea, in litigiile comerciale, litigiile între profesionisti, în materia protectiei consumatorului, în cazul malpraxisului. Sunt mai rezervata în ceea ce priveste succesul medierii în materie penala., aici e vorba si de o reactie emotionala a partilor, care poate fi cenzurata sau satisfacuta mai greu sau deloc prin mediere.
MediereNet: Recent, CSM a avut initiativa de a se modifica legea medierii, cu privire la procedura informarii? De ce s-a impus acest lucru si cum vedeti aplicarea procedurii de pe 9 ianuarie 2013?
Alina Ghica: Da, este adevarat, recent am sesizat Ministerul Justitiei cu un set de propuneri care sa faca obiectul unei Ordonante de urgenta a Guvernului, dat fiind faptul ca Legea nr. 115/2002 este deja în vigoare si art. 60/1 va fi aplicabil de la 9 ianuarie 2013.
Prin Legea nr. 115/2012 s-a completat si modificat Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator. Legea mentionata a avut ca scop principal degrevarea instantelor de un numar important de cauze. De la intrarea ei în vigoare în anul 2008 si pâna în prezent numarul medierilor procesuale nu a depasit câteva sute de cauze anual, justitiabilii nefiind familiarizati cu aceasta institutie. Ca urmare, s-a gândit realizarea unei proceduri de informare. Mai întâi prin Legea nr. 370/2009 s-a prevazut în mod imperativ ca organele judiciare sa informeze partile cu privire la posibilitatea si avantajele medierii si sa le îndrume sa recurga la ea. În concret, aceasta obligativitate nu a dat rezultate. O noua procedura de informare a fost introdusa prin Legea 115/2002.
Însa, în cuprinsul Legii nr. 115/2012 se face trimitere la noul Cod de procedura civila în cadrul a patru puncte ale articolului I, respectiv: pct.1 , pct. 10 , pct. 13 , pct. 15 .
Or, dupa cum se cunoaste, termenul de intrare în vigoare a noului Cod de procedura civila a fost prorogat pentru 01 februarie 2013. Prin urmare, având în vedere aceste aspecte, se impune modificarea corespunzatoare a dispozitiilor mentionate ale Legii nr. 115/2012, prin eliminarea referirii la dispozitiile noului Cod de procedura civila, cu indicarea expresa a textelor din Codul de procedura civila în vigoare.
În alta ordine de idei, una dintre modificarile operate prin Legea nr. 115/2002 a vizat modificarea art. 2 din Legea 192/2006. Din redactarea dispozitiilor art. 2 alin. (1) din Legea medierii, astfel cum a fost modificata, nu este clara sanctiunea neîndeplinirii procedurii prealabile a informarii cu privire la mediere.
Astfel, nu medierea ar fi obligatorie, ci doar participarea partilor/partii la sedinta de informare. Acest text ridica însa problema eficientei noii proceduri, atât timp cât legea nu prevede nicio sanctiune a neîndeplinirii sale.
Singura sanctiune care se poate aplica este cea din art. 1081 din Codul de procedura civila, adica aplicarea unor amenzil judiciare în caz de refuz al partii de a se prezenta la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii, în situatiile în care a acceptat, potrivit legii. Aceeasi reglementare este preluata si de art. 187 din Noul Cod de procedura civila. Ca urmare, singura sanctiune a neparticiparii la sedinta de informare cu privire la mediere este doar pentru partea care a acceptat procedura, dar care nu s-a prezentat la ea, tergiversând astfel solutionarea cauzei. Oricum, chiar daca se aplica amenda judiciara, nu exista vreo sanctiune cu privire la cererea de chemare în judecata introdusa, instanta fiind tinuta sa continue solutionarea cauzei, ceea ce lipeste de efect noua procedura, al carei scop este convingerea partilor de a ramâne în mediere si de a degreva astfel instantele.
În consecinta, pentru a da eficienta noii proceduri de informare, care este obligatorie potrivit art. 2, introdusa prin art. 60/1, este nevoie de o prevedere cu privire la consecinta nerespectarii sale. Întrucât la procedura de informare se poate apela înainte de sesizarea instantei, dar si ulterior acesteia, este nevoie ca noul text sa priveasca ambele ipoteze.
Întrucât, potrivit reglementarii, sarcina probei privind participarea la sedinta de informare revine reclamantului, ca parte interesata în promovarea si sustinerea cererii, apreciem ca aceasta sanctiune ar trebui sa intervina în toate situatiile în care acesta nu face dovada ca a participat la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii.
În alta ordine de idei, sedinta de informare nu poate avea loc decât cu participarea ambelor parti,deci este evident ca, în situatia în care pârâtul nu se prezinta sau nu accepta informarea, nu se poate încheia un proces verbal de informare, potrivit art. 60/1 alin. (2) din lege.
De asemenea, s-a apreciat ca ar trebui prevazut un termen în care sa se desfasoare sedinta de informare, atât din perspectiva caracterului ei obligatoriu, cât si a sanctiunilor ce ar putea interveni în cazul nerespectarii acestei obligatii (desigur, în masura în care se îmbratiseaza propunerile anterioare).
O situatie similara este incidenta si în ceea ce priveste cauzele penale în care participarea le sedinta de informare este obligatorie, Codul de procedura penala neprevazând ce solutie urmeaza a pronunta procurorul în ipoteza în care nu se face dovada participarii.

În ceea ce priveste cauzele penale, reglementarea art. 60/1 alin. (1) lit. g) comporta mai multe discutii. Aceste dispozitii prevad obligatia partilor interesate de a face dovada ca au participat la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii „în cazul infractiunilor pentru care actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate si împacarea partilor înlatura raspunderea penala, dupa formularea plângerii, daca faptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, cu conditia ca victima sa îsi exprime consimtamântul de a participa la sedinta de informare împreuna cu faptuitorul”.Aceasta ipoteza, ce vizeaza informarea din faza de urmarire penala, este reglementata gresit în cuprinsul Sectiunii a V- a din Capitolul V, câta vreme aceasta sectiune este dedicata medierii în cazul unui litigiu pe rolul instantelor de judecata.
Tot astfel, referirea la „infractiuni pentru care actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate si împacarea partilor înlatura raspunderea penala” va crea dificultati de interpretare, folosirea conjunctiei „si” presupunând ca cele doua conditii trebuie întrunite cumulativ.
Or, exista infractiuni în cazul carora actiunea penala nu se pune în miscare la plângerea prealabila, dar este permisa împacarea partilor (cum este seductia , vatamarea corporala din culpa), precum si infractiuni pentru care actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate, fara însa a se prevedea si posibilitatea împacarii partilor (spre exemplu, violul).
Întrucât este posibil ca intentia legiuitorului sa fi fost aceea de a exclude violul din categoria infractiunilor avute în vedere, am propus ca o eventuala reformulare sa tina cont de aceste aspecte. Ca urmare, textul s-ar putea referi la „infractiunile pentru care retragerea plângerii prealabile a persoanei vatamate sau împacarea partilor înlatura raspunderea penala”;
O alta problema pe care o genereaza textul mentionat este aceea ca nu acopera situatia în care victima este de acord cu participarea la informare, cu conditia ca aceasta sa nu se desfasoare împreuna cu faptuitorul, situatie care credem ca ar trebui reglementata în mod expres.

În alta ordine de idei, CSM a apreciat ca formularea art. 64 alin. (1)1, introdus prin Legea nr. 115/2012, nu este suficient de clara. Aceste dispozitii prevad ca „acordurile de mediere încheiate de parti, în cauzele/conflictele ce au ca obiect exercitiul drepturilor parintesti, contributia parintilor la întretinerea copiilor si stabilirea domiciliului copiilor, îmbraca forma unei hotarâri de expedient.”
Or, hotarârea de expedient ca urmare a medierii se pronunta în conditiile art. 59 alin. (2), ce prevad ca “ partile se pot înfatisa la instanta judecatoreasca pentru a cere, îndeplinind procedurile legale, sa se dea o hotarâre care sa consfinteasca întelegerea lor. Competenta apartine fie judecatoriei în a carei circumscriptie îsi are domiciliul sau resedinta ori, dupa caz, sediul oricare dintre parti, fie judecatoriei în a carei circumscriptie se afla locul unde a fost încheiat acordul de mediere. Hotarârea prin care instanta încuviinteaza întelegerea partilor se da în camera de consiliu si constituie titlu executoriu în conditiile legii. Dispozitiile art. 432 – 434 din Codul de procedura civila se aplica în mod corespunzator.”
Ca atare, în masura în care s-a dorit ca, pentru tipurile de litigii mentionate expres, partile sa ceara instantei, în mod obligatoriu, sa consfinteasca întelegerea lor, concretizata în acordul de mediere, textul trebuie reformulat corespunzator.
Acestea ar fi principalele probleme identificate prin analiza facuta iar sesizarea noastra vizeaza înlaturarea acestora, astfel încât aceasta institutie a medierii sa beneficieze de un suport normativ clar si eficient.
Ramâne de vazut cum va raspunde Ministerul Justitiei si Guvernul, desigur, la aceasta propunere de reglementare prin OUG. În cazul adoptarii în termen a ordonantei, apreciez ca ar fi „netezita” calea medierii spre eficienta ca institutie. Mai departe, mai sunt destule obstacole de trecut: barierele de cunoastere, întelegere si încredere a justitiabililor si exersarea ca profesionisti autentici a mediatorilor .
CSM si sistemul judiciar are toata disponibilitatea si chiar interesul de a sustine si promova aceasta alternativa de solutionare a litigiilor iar activitatile desfasurate pâna acum cred ca dovedesc consistenta afirmatiilor facute.

sursa: medierenet.ro

In ce cazuri poate fi aplicata medierea

       Medierea poate fi utilizată în rezolvarea unei arii largi de conflicte: Drept civil (Grăniţuiri, Revendicări, Pretenţii, Evacuări, Obligaţii de a face, Partaje, Raporturi locative, etc.); Dreptul familiei (Divorţuri, Partaje bunuri comune, Încredinţări minori, etc. ); Dreptul penal (Plângeri prealabile); Dreptul comercial (Somaţii de plata, Pretenţii etc.); Litigii de muncă (Drepturi băneşti, Desfacerea Contractului Individual de Muncă etc.).
       Nu pot face obiectul medierii drepturile strict personale, cum sunt cele privitoare la statutul persoanei, precum şi orice alte drepturi de care părţile, potrivit legii, nu pot dispune prin convenţie sau prin orice alt mod admis de lege

luni, 5 noiembrie 2012

Despre mediere si mediul de afaceri

          Persoanele fizice si juridice care au intentia sa se adreseze instantelor  într-un litigiu comercial sau de alta natura sunt obligate, de la 1 octombrie, sa participe la sedinte de informare privind medierea conflictului, în urma intrarii în vigoare a unui nou set din modificari aduse Legii 192/2006 privind medierea.
          Litigiile aflate deja pe rolul instantelor intra si ele sub incidenta noilor reglementari a legii medierii.
          Din 09 ianuarie 2013 legea  nu te mai poti prezenta în fata instantei fara dovada ca ai încercat procedura medierii.
          Purtatorul de cuvânt al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) Monica Prejmereanu identifica avantajele pentru zona de business: litigiile legate de plati, de datorii, de credite, de reeasalonari pot fi rezolvate mai rapid pe calea medierii pentru ca medierea presupune o mai mare cele­ritate (rapiditate) decât un proces pe rolul instantelor. Si mai exista un avantaj major, arata ea: “Procedura medierii nu este publica. Nu esti pus la avizier, nu afla toata lumea despre tine ca ai o problema, daca o ai. Astfel, imaginea ta de om de business este protejata”.
          La acelasi lucru se refera si deputatul Alina Gorghiu, unul dintre autorii amen­damentelor aduse legii medierii (de­venita Legea 115/2012) si unul dintre initiatorii legii: “Prin modificarile aduse de Legea 115/2012, mediul de afaceri se va fami­liariza cu medierea, ca alternativa viabila la instantele de judecata. Cele mai im­por­tante avantaje ale medierii pentru mediul de afaceri sunt confidentialitatea, men­tinerea relatiilor de afaceri dintre par­teneri, costuri reduse si timpul redus de solutionare a conflictelor de afaceri. Mediul de afaceri va beneficia de asemenea indirect de avantajele aduse de noua lege, deoarece Legea 115/2012 obliga Consiliul de mediere sa adopte un statut al profesiei de mediator, ducând astfel la profesionalizarea corpului mediatorilor.”

Despre mediere in cazuri de malpraxis medical, cu Laurentiu Belusica


Conferentiar universitar doctor Laurentiu Belusica, de la UMF “Carol Davila” Bucuresti, prezent la lucrarile Scolii de Vara 2012 de la Brasov a spus:
 
“Medierea conflictelor interumane capata valente tot mai importante si in Romania. Intrata deja de multa vreme in practica judiciara europeana, medierea a devenit obligatorie in Romania din 1 octombrie 2012. O forma particulara a conflictelor interumane este suspiciunea existentei malpraxis-ului. In relatia medic-pacient malpraxis-ul poate fi declarat chiar de catre pacient sau de familia acestuia. Odata declansat conflictul, se pot autosesiza (in functie de gravitate) Colegiul Medicilor, organele de cercetare judiciara.
Echipa de mediere are rolul de a afla adevarul si de a gasi o solutie amiabila in limitele legii, pe care sa o accepte ambele parti implicate in conflict. Aceasta activitate presupune abilitati deosebite si cunostinte medicale solide ale echipei de mediere. Se arata rolul cooptarii in echipa, eventual, a unui medic neutru care sa asigure interpretarea corecta a datelor medicale.
Este scos in evidenta rolul studiului unor cazuri similare. Concluziile subliniaza rolul medierii in conflictele generate de malpraxis si principalele aspecte ale activitatii de mediere in aceste situatii.”

Legea 115/2012 aduce noutati importante privind medierea si profesia de mediator



          In M. O.  Partea I nr. 462/2012 a fost publicata Legea 115/2012 pentru modificarea si completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, modificarile aducand o serie de prevederi mult asteptate de mediatori.

         Astfel, daca legea nu prevede altfel, partile, persoanele fizice sau persoanele juridice, sunt obligate sa participe la sedinta de informare privind medierea, inclusiv dupa declansarea unui proces in fata instantelor competente, in vederea solutionarii pe aceasta cale a conflictelor in materie civila, de familie, in materie penala, precum si in alte materii, in conditiile prevazute de prezenta lege. Dispozitiile art. 182 pct. 1 lit. e) din Codul de procedura civila raman aplicabile in mod corespunzator.

         Cererea adresata instantei, privind pronuntarea unei hotarari care sa consfinteasca intelegerea partilor rezultata din acordul de mediere, este scutita de plata taxei judiciare de timbru, cu exceptia cazurilor in care acordul de mediere priveste transferul de proprietate asupra unui bun imobil, a altor drepturi reale, partaje si cauze succesorale.

Ce tipuri de conflicte pot fi mediate

Medierea poate fi utilizata in solutionarea unei arii largi de conflicte

Drept civil
  • grantuire,
  • revendicare,
  • pretentii,
  • evacuare,
  • obligatia de a face,
  • partaje, etc.

Dreptul familiei
  • divort                                                                               
  • partaj bunuri comune
  • incredintare/reincredintare minori etc.
  • rezolvare conflicte familiale
Drept penal
  • plangeri prealabile (lovire, calomnie etc)
  • solutionarea laturii civile
Drept comercial
  • somatii de plata,
  • pretentii,
  • executerea contractelor,
  • litigii intre asociati etc.
Litigii de munca
  • drepturi banesti
  • decizii de imputatie
  • desfaceri contracte de munca etc.
Si altele...

 

De ce să apelezi la mediere în cazurile de divorţ

 

          La ora actuală un proces de divorţ poate dura în instanţă ani buni, în principal din cauza acţiunii de partaj al bunurilor comune.
Medierea în asemenea cazuri este benefică, atât pentru soţii aflaţi în divorţ, cât şi pentru copiii lor, deoarece se păstrează caracterul confidenţial al divorţului, se ajunge la un acord stabilit in comun de catre soti, mult mai rapid și deci, mai puțin tensionat pentru toți membrii familiei.
          Cele două părţi pot apela la medierea conflictului familial atât din proprie iniţiativă, până la introducerea în instanţă a acţiunii de divorţ, dar şi pe timpul procesului de divorţ, când procesul se suspendă, pe timpul medierii.
         Medierea se bazează pe încrederea pe care soţii care divorţează o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze comunicarea şi negocierile dintre ele şi să le sprijine în soluţionarea conflictului.
          Apelând la mediere, părţile pot scurta procesul de partaj al bunurilor comune, procesul putându-se încheia la primul sau al doilea  termen de judecată.
          Procedura de mediere privind divorţul între soţi se poate finaliza în una până la patru şedinţe, respectiv, maximum o lună.
          Se remarcă în cazul medierii economiile de timp şi băneşti pe care le înregistrează părţile care au apelat la mediere, pentru desfacerea căsătoriei. Se poate spune că divorțul prin mediere este cea mai ieftină procedură de divorț.

vineri, 14 septembrie 2012

SCOALA DE VARA

SCOALA DE VARA PENTRU MEDIATORI

Colegiul Mediatorilor organizează în perioada 05-07 octombrie 2012, Şcoala de vară, ediţia a III–a, în parteneriat cu Asociaţia Mediatorilor Autorizaţi (AMA) – Braşov. Pentru mai multe detalii da click aici: http://medierea.wordpress.com/

luni, 7 noiembrie 2011

EXERCITAREA AUTORITĂŢII PĂRINTEŞTI



În conformitate cu prevederile art. 397 din Noul Cod civil, autoritatea părintească se exercită în comun de către părinți: „După divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de situația în care instanța decide altfel.”  De aici reiese că regula stabilită de Noul Cod civil este aceea ca ambii părinți să dețină custodia în comun și numai prin excepție, când există motive întemeiate și, mai ales, ţinând cont de interesul superior al copilului, autoritatea părintească să fie exercitată de către unul dintre părinți. În această din urmă situație, celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a-și exprima acordul în cazul unei posibile adopții a minorului, potrivit alin. (2) art. 398 Noul Cod civil.
Este de preferat ca părinții, ținând cont de interesul superior al copilului, să ajungă la o înțelegere privind custodia comună, evitând astfel ca instanțele să hotărască pentru ei.
De cele mai multe ori relațiile dintre părinți sunt afectate foarte grav, iar dialogul este aproape imposibil de realizat. În astfel de situații, medierea este cea mai bună soluție. Mediatorul, fiind imparțial, neutru şi obiectiv, poate să ajute părinții să comunice în mod eficient şi  să găsească soluțiile care să fie convenabile atât părinților, cât şi copiilor.
Astfel, ajutaţi de mediator, părinții, fiind de acord cu exercitarea în comun a autorității părintești, pot decide împreună cu privire la următoarele aspecte:
1. domiciliul stabil al copilului;
2. vacanțele școlare; concediile;
3. programul vizitare, atunci când domiciliul stabil al copilului se află la unul din părinți;
4. modalitatea de luare a deciziilor, in viitor,  cu privire la aspectele ce-i privesc pe copii;
5. îngrijirile medicale;
6. educația copiilor; alegerea școlii; implicarea părinților în activitățile școlare (ședințe cu părinții, proiecte, activități derulate în școală);
7. petrecerea timpului liber; tipurile de activități recreative;
8. petrecerea timpului cu rudele din familia lărgită;
Aceste puncte sunt doar câteva dintre cele care pot fi stabilite în ședința de mediere și cuprinse în acordul de mediere. Probabil că foarte multi taţi, care nu au în prezent custodia comună cu celălalt părinte, vor dori să redeschidă un proces prin care să solicite cusodie comună. Îi sfătuiesc să ţină cont în primul rând de interesul major al copilului/copiilor lor, astfel încât aceştia să treacă mai uşor peste schimbările din viaţa lor.