| luni, 16 septembrie 2013 | |
Mediatorii pot soluţiona problemele dvs.
|
http://www.curier.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=51062&Itemid=1
luni, 16 septembrie 2013
ARTICOL APARUT IN ZIARUL LOCAL "CURIERUL ZILEI".
http://www.curier.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=51062&Itemid=1
http://www.curier.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=51062&Itemid=1
joi, 25 iulie 2013
MEDIEREA POATE AJUTA UN MARIAJ CARE TRECE PRINTR-O CRIZA
http://divorcethatworks.wordpress.com/2013/07/23/is-mediation-appropriate-for-couples-who-want-to-reconcile/?goback=%2Egde_1824668_member_260519651
http://divorcethatworks.wordpress.com/2013/07/23/is-mediation-appropriate-for-couples-who-want-to-reconcile/?goback=%2Egde_1824668_member_260519651
marți, 4 iunie 2013
duminică, 26 mai 2013
miercuri, 8 mai 2013
Despre executarea in natura a obligatiei de intretinere datorata de parinte pentru copilul sau
Excelent articol, ce dezbate amanuntit aspectele acestei probleme.
http://www.juridice.ro/258293/executarea-in-natura-a-obligatiei-de-intretinere.html
http://www.juridice.ro/258293/executarea-in-natura-a-obligatiei-de-intretinere.html
vineri, 22 februarie 2013
vineri, 25 ianuarie 2013
Despre leziune (sau nu..) in mediere
Interesant de citit (inclusiv comentariul de la sfarsitul articolului):
http://www.juridice.ro/240765/problema-leziunii-civile-in-mediere.html
http://www.juridice.ro/240765/problema-leziunii-civile-in-mediere.html
duminică, 13 ianuarie 2013
Interviu - Alina Ghica, Presedinte CSM - Despre mediere
11-12-2012
Alina Ghica, absolventa a Universitatii de Drept din Bucuresti, a activat ca procuror si judecator pina in anul 2011 cand a devenit membru CSM. In prezent ocupa functia de presedinte a CSM-ului si este implicata in reglementarea medierii, pentru ca acesta procedura sa devina utila si utilizabila.
MediereNet: Legea medierii (Legea 192/2006) este in vigoare de 6 ani de zile. Cu toate acestea, putini cetateni au auzit de ea, dupa cum reiese din sondajele facute de MediereNet, si putini judecatori indruma partile catre mediere. Credeti ca medierea e utila sistemului de justitie sau e doar o alta forma fara fond?
Alina Ghica: Dati-mi voie sa fac câteva precizari. În România, primele demersuri de promovare a medierii, ca modalitate de solutionare a litigiilor au fost initiate înca din 1996, apoi în 2006 a aparut legea. Din start, mi se pare un început timid pentru o institutie care doreste sa se dovedeasca eficienta. La sase ani distanta fata de momentul intrarii în vigoare a legii, adica în anul 2011, numarul cauzelor rezolvate de instantele judecatoresti prin aceasta modalitate a fost de 1525 de medieri în timpul proceselor, superioara anului precedent, dar nereprezentativa în raport cu gradul de încarcare al instantelor judecatoresti. La nivelul parchetelor, doua cauze au fost solutionate prin aceasta procedura anul trecut. Este evident ca, în forma actuala, institutia nu si-a atins scopul, de a degreva instantele.
Pe de alta parte , familia de cuvinte a cuvântului judecata face parte din fondul principal de cuvinte al limbii române, ceea ce înseamna ca termeni precum judecator, judecata , a judeca sunt cuvinte cunoscute , întelese si folosite de toata lumea, ele nesuferind modificari majore de la formarea limbii române pâna în prezent, adica de vreo 2000 de ani.
Medierea, atât ca si concept cât si ca termen reprezinta entitati importate relativ recent, daca e sa privim în dimensiune istorica. Este firesc, chiar previzibil ca asimilarea si acceptarea lor sa fie una lenta la nivel de mental, reflex si exercitiu colectiv sau individual. Nu putem reprosa societatii ca nu foloseste ceea ce nu cunoaste si nici nu stie la ce foloseste. Cetateanului simplu îi este foarte clar ce se întâmpla daca merge la judecata. Daca îl trimiti la mediere, cred ca îi creezi confuzii.
De aceea, consider ca ceea ce lipseste si trebuie construit este deschiderea, familiarizarea si încrederea justitiabililor în a folosi aceasta alternativa, în a apela la mediator ca la un profesionist capabil sa raspunda asteptarilor si exigentelor partilor. Prioritate zero este construirea unui corp de mediatori cu o solida pregatire, cu reale aptitudini si capacitati de a excela în domeniu si care sa probeze efectiv aceste coordonate prin prestatiile lor practice, chiar daca, deocamdata sunt reduse cantitativ. Calitatea solutiilor, gradul de multumire a partilor reprezinta indicatorii de performanta si pot asigura o publicitate pozitiva, care inevitabil, în timp, va produce efecte.
Fara a minimiza importanta pasilor facuti în crearea unor baze legale în domeniu, în promovarea institutiei în materiile procesuale, apreciez ca fara un efort sustinut, fara implicarea efectiva a corpului mediatorilor, a tuturor institutiilor statului si, de ce nu, a reprezentantilor mediului de afaceri din România în a identifica si valorifica practic pachetele legislative existente, potentialul strategic al medierii în ansamblul politicilor de justitie va fi doar un argument teoretic, cu un exercitiu si registru limitat la nivel de discurs ideatic.
MediereNet: Care considerati ca este valoarea juridica a acordului de mediere? Dar a celui autentificat de notar?
Alina Ghica: E drept ca legea nu prevede expres acest lucru, ceea ce ar simplifica mult si ar elimina interpretarile, care, în literatura de specialitate sunt foarte variate si chiar controversate. De exemplu, se afirma ca acordul de mediere este un contract încheiat în conditiile Codului civil (cu unele exceptii ) o conventie cu valoarea unui înscris sub semnatura privata, deci ar trebui sa îndeplineasca toate conditiile generale de valabilitate ale unei conventii. Exista , însa probabilitatea ca în urma medierii sa se poata încheia un contract numit, ceea ce ar presupune necesitatea îndeplinirii si a altor conditii de fond si forma, impuse de lege.
Pe de alta parte, potrivit art. 59 din Legea nr. 115/2012 pentru modificarea si completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, acordul de mediere poate fi supus autentificarii notarului public ori, dupa caz, încuviintarii instantei de judecata, textul nou introdus aducând lamuriri privind cazurile, conditiile si modalitatile de realizare. Din redactarea acestui text de lege rezulta ca acordul nu trebuie supus, în mod obligatoriu, controlului de legalitate al notarului public sau al instantei de judecata, ci este lasat la latitudinea partilor.
MediereNet: Ca presedinte CSM credeti ca institutia dumneavoastra se poate implica mai energic in sustinerea medierii in Romania? Cum anume? Sustineti medierea ca alternativa la procesul clasic de solutionare a conflictelor dintre oameni?
Alina Ghica: Fata de gradul redus de utilizare al procedurii medierii, Consiliul Superior al Magistraturii s-a implicat, consider eu, de o maniera constructiva si benefica în procesul de modificare a Legii nr.192/2006, având ca obiect instituirea obligativitatii utilizarii medierii în anumite cauze, în urma caruia a rezultat recenta Legea nr. 115/2012 pentru modificarea si completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator.
În septembrie 2011, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat aceasta propunere legislativa, formulând mai multe observatii si propuneri, transmise Comisiei juridice, de disciplina si imunitati a Camerei Deputatilor.
În ianuarie 2012, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat ca este posibila instituirea unor norme privind obligativitatea pentru parti, în anumite cauze, de a se prezenta la sedinta de informare si au fost identificate tipuri de cauze în care s-ar putea reglementa medierea obligatorie, dar si modalitati de motivare a partilor de a apela la mediere într-un litigiu, unele cu efect stimulativ – recompensatoriu, altele sanctionatorii, propunerile si observatiile formulate fiind înaintate Ministerului Justitiei.
Cu privire la aceeasi propunere legislativa, la solicitarea Comisiei pentru drepturile omului, culte si minoritati, în aprilie 2012, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reiterat propunerile si observatiile formulate anterior, cu mentiunea ca numai în ceea ce priveste prezentarea la sedinta de informare, care este gratuita, poate fi instituita o obligatie pentru parti, medierea ramânând, în esenta, o procedura facultativa.
Gradul de valorificare a propunerilor CSM poate fi constatat în textul final al legii intrate în vigoare.
Consider ca medierea nu poate fi obligatorie în toate cauzele, fie datorita gravitatii unora dintre faptele penale, fie datorita urgentei pe care o necesita judecarea anumitor cauze, fie datorita situatiilor în care se gasesc titularii actiunii, fie datorita naturii dreptului litigios etc.
Cu anumite exceptii, este posibila instituirea unor norme privind obligativitatea pentru anumite parti, în anumite tipuri de litigii, de a se prezenta la sedinta de informare (pentru care mediatorul nu poate cere plata unui onorariu), dar nu poate fi conditionata admisibilitatea cererii de chemare în judecata si a plângerii prealabile de încheierea unui contract de mediere, medierea ramânând în esenta o procedura facultativa.
MediereNet: CSM are in coordonarea sa INM. Credeti ca la aceasta institutie de formare a viitorilor magistrati si a perfectionarii magistratilor in functie ar putea fi tinute cursuri de mediere?
Alina Ghica: Desi procurorul si judecatorul nu pot fi mediatori, consideram importanta formarea acestora, atât initiala, prin introducerea unor cursuri despre mediere la Institutul National al Magistraturii, cât si a unor seminarii în programele de formare continua, mai ales cu privire la criteriile de trimitere a unei cauze la mediator. În acest sens, Consiliul Superior al Magistraturii, împreuna cu Institutul National al Magistraturii deruleaza sesiuni de specialitate si au în vedere includerea acestora si în sesiunile de formare din programele de învatamânt pentru anii urmatori.
MediereNet: In ce materii credeti ca medierea ar putea sa aiba efectul cel mai puternic si numarul de medieri ar putea fi mai mare?
Alina Ghica: Cred ca o serie de litigii civile, prin caracterul imprescriptibil al dreptului la actiune sau prin termenele de prescriptie mai mari, respectiv prin natura dreptului litigios, pot face obiectul medierii, în special actiunile privind dreptul de proprietate: revendicarea, partajul succesoral, uzucapiunea etc.
De asemenea, in litigiile comerciale, litigiile între profesionisti, în materia protectiei consumatorului, în cazul malpraxisului. Sunt mai rezervata în ceea ce priveste succesul medierii în materie penala., aici e vorba si de o reactie emotionala a partilor, care poate fi cenzurata sau satisfacuta mai greu sau deloc prin mediere.
MediereNet: Recent, CSM a avut initiativa de a se modifica legea medierii, cu privire la procedura informarii? De ce s-a impus acest lucru si cum vedeti aplicarea procedurii de pe 9 ianuarie 2013?
Alina Ghica: Da, este adevarat, recent am sesizat Ministerul Justitiei cu un set de propuneri care sa faca obiectul unei Ordonante de urgenta a Guvernului, dat fiind faptul ca Legea nr. 115/2002 este deja în vigoare si art. 60/1 va fi aplicabil de la 9 ianuarie 2013.
Prin Legea nr. 115/2012 s-a completat si modificat Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator. Legea mentionata a avut ca scop principal degrevarea instantelor de un numar important de cauze. De la intrarea ei în vigoare în anul 2008 si pâna în prezent numarul medierilor procesuale nu a depasit câteva sute de cauze anual, justitiabilii nefiind familiarizati cu aceasta institutie. Ca urmare, s-a gândit realizarea unei proceduri de informare. Mai întâi prin Legea nr. 370/2009 s-a prevazut în mod imperativ ca organele judiciare sa informeze partile cu privire la posibilitatea si avantajele medierii si sa le îndrume sa recurga la ea. În concret, aceasta obligativitate nu a dat rezultate. O noua procedura de informare a fost introdusa prin Legea 115/2002.
Însa, în cuprinsul Legii nr. 115/2012 se face trimitere la noul Cod de procedura civila în cadrul a patru puncte ale articolului I, respectiv: pct.1 , pct. 10 , pct. 13 , pct. 15 .
Or, dupa cum se cunoaste, termenul de intrare în vigoare a noului Cod de procedura civila a fost prorogat pentru 01 februarie 2013. Prin urmare, având în vedere aceste aspecte, se impune modificarea corespunzatoare a dispozitiilor mentionate ale Legii nr. 115/2012, prin eliminarea referirii la dispozitiile noului Cod de procedura civila, cu indicarea expresa a textelor din Codul de procedura civila în vigoare.
În alta ordine de idei, una dintre modificarile operate prin Legea nr. 115/2002 a vizat modificarea art. 2 din Legea 192/2006. Din redactarea dispozitiilor art. 2 alin. (1) din Legea medierii, astfel cum a fost modificata, nu este clara sanctiunea neîndeplinirii procedurii prealabile a informarii cu privire la mediere.
Astfel, nu medierea ar fi obligatorie, ci doar participarea partilor/partii la sedinta de informare. Acest text ridica însa problema eficientei noii proceduri, atât timp cât legea nu prevede nicio sanctiune a neîndeplinirii sale.
Singura sanctiune care se poate aplica este cea din art. 1081 din Codul de procedura civila, adica aplicarea unor amenzil judiciare în caz de refuz al partii de a se prezenta la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii, în situatiile în care a acceptat, potrivit legii. Aceeasi reglementare este preluata si de art. 187 din Noul Cod de procedura civila. Ca urmare, singura sanctiune a neparticiparii la sedinta de informare cu privire la mediere este doar pentru partea care a acceptat procedura, dar care nu s-a prezentat la ea, tergiversând astfel solutionarea cauzei. Oricum, chiar daca se aplica amenda judiciara, nu exista vreo sanctiune cu privire la cererea de chemare în judecata introdusa, instanta fiind tinuta sa continue solutionarea cauzei, ceea ce lipeste de efect noua procedura, al carei scop este convingerea partilor de a ramâne în mediere si de a degreva astfel instantele.
În consecinta, pentru a da eficienta noii proceduri de informare, care este obligatorie potrivit art. 2, introdusa prin art. 60/1, este nevoie de o prevedere cu privire la consecinta nerespectarii sale. Întrucât la procedura de informare se poate apela înainte de sesizarea instantei, dar si ulterior acesteia, este nevoie ca noul text sa priveasca ambele ipoteze.
Întrucât, potrivit reglementarii, sarcina probei privind participarea la sedinta de informare revine reclamantului, ca parte interesata în promovarea si sustinerea cererii, apreciem ca aceasta sanctiune ar trebui sa intervina în toate situatiile în care acesta nu face dovada ca a participat la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii.
În alta ordine de idei, sedinta de informare nu poate avea loc decât cu participarea ambelor parti,deci este evident ca, în situatia în care pârâtul nu se prezinta sau nu accepta informarea, nu se poate încheia un proces verbal de informare, potrivit art. 60/1 alin. (2) din lege.
De asemenea, s-a apreciat ca ar trebui prevazut un termen în care sa se desfasoare sedinta de informare, atât din perspectiva caracterului ei obligatoriu, cât si a sanctiunilor ce ar putea interveni în cazul nerespectarii acestei obligatii (desigur, în masura în care se îmbratiseaza propunerile anterioare).
O situatie similara este incidenta si în ceea ce priveste cauzele penale în care participarea le sedinta de informare este obligatorie, Codul de procedura penala neprevazând ce solutie urmeaza a pronunta procurorul în ipoteza în care nu se face dovada participarii.
În ceea ce priveste cauzele penale, reglementarea art. 60/1 alin. (1) lit. g) comporta mai multe discutii. Aceste dispozitii prevad obligatia partilor interesate de a face dovada ca au participat la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii „în cazul infractiunilor pentru care actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate si împacarea partilor înlatura raspunderea penala, dupa formularea plângerii, daca faptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, cu conditia ca victima sa îsi exprime consimtamântul de a participa la sedinta de informare împreuna cu faptuitorul”.Aceasta ipoteza, ce vizeaza informarea din faza de urmarire penala, este reglementata gresit în cuprinsul Sectiunii a V- a din Capitolul V, câta vreme aceasta sectiune este dedicata medierii în cazul unui litigiu pe rolul instantelor de judecata.
Tot astfel, referirea la „infractiuni pentru care actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate si împacarea partilor înlatura raspunderea penala” va crea dificultati de interpretare, folosirea conjunctiei „si” presupunând ca cele doua conditii trebuie întrunite cumulativ.
Or, exista infractiuni în cazul carora actiunea penala nu se pune în miscare la plângerea prealabila, dar este permisa împacarea partilor (cum este seductia , vatamarea corporala din culpa), precum si infractiuni pentru care actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate, fara însa a se prevedea si posibilitatea împacarii partilor (spre exemplu, violul).
Întrucât este posibil ca intentia legiuitorului sa fi fost aceea de a exclude violul din categoria infractiunilor avute în vedere, am propus ca o eventuala reformulare sa tina cont de aceste aspecte. Ca urmare, textul s-ar putea referi la „infractiunile pentru care retragerea plângerii prealabile a persoanei vatamate sau împacarea partilor înlatura raspunderea penala”;
O alta problema pe care o genereaza textul mentionat este aceea ca nu acopera situatia în care victima este de acord cu participarea la informare, cu conditia ca aceasta sa nu se desfasoare împreuna cu faptuitorul, situatie care credem ca ar trebui reglementata în mod expres.
În alta ordine de idei, CSM a apreciat ca formularea art. 64 alin. (1)1, introdus prin Legea nr. 115/2012, nu este suficient de clara. Aceste dispozitii prevad ca „acordurile de mediere încheiate de parti, în cauzele/conflictele ce au ca obiect exercitiul drepturilor parintesti, contributia parintilor la întretinerea copiilor si stabilirea domiciliului copiilor, îmbraca forma unei hotarâri de expedient.”
Or, hotarârea de expedient ca urmare a medierii se pronunta în conditiile art. 59 alin. (2), ce prevad ca “ partile se pot înfatisa la instanta judecatoreasca pentru a cere, îndeplinind procedurile legale, sa se dea o hotarâre care sa consfinteasca întelegerea lor. Competenta apartine fie judecatoriei în a carei circumscriptie îsi are domiciliul sau resedinta ori, dupa caz, sediul oricare dintre parti, fie judecatoriei în a carei circumscriptie se afla locul unde a fost încheiat acordul de mediere. Hotarârea prin care instanta încuviinteaza întelegerea partilor se da în camera de consiliu si constituie titlu executoriu în conditiile legii. Dispozitiile art. 432 – 434 din Codul de procedura civila se aplica în mod corespunzator.”
Ca atare, în masura în care s-a dorit ca, pentru tipurile de litigii mentionate expres, partile sa ceara instantei, în mod obligatoriu, sa consfinteasca întelegerea lor, concretizata în acordul de mediere, textul trebuie reformulat corespunzator.
Acestea ar fi principalele probleme identificate prin analiza facuta iar sesizarea noastra vizeaza înlaturarea acestora, astfel încât aceasta institutie a medierii sa beneficieze de un suport normativ clar si eficient.
Ramâne de vazut cum va raspunde Ministerul Justitiei si Guvernul, desigur, la aceasta propunere de reglementare prin OUG. În cazul adoptarii în termen a ordonantei, apreciez ca ar fi „netezita” calea medierii spre eficienta ca institutie. Mai departe, mai sunt destule obstacole de trecut: barierele de cunoastere, întelegere si încredere a justitiabililor si exersarea ca profesionisti autentici a mediatorilor .
CSM si sistemul judiciar are toata disponibilitatea si chiar interesul de a sustine si promova aceasta alternativa de solutionare a litigiilor iar activitatile desfasurate pâna acum cred ca dovedesc consistenta afirmatiilor facute.
sursa: medierenet.ro
MediereNet: Legea medierii (Legea 192/2006) este in vigoare de 6 ani de zile. Cu toate acestea, putini cetateni au auzit de ea, dupa cum reiese din sondajele facute de MediereNet, si putini judecatori indruma partile catre mediere. Credeti ca medierea e utila sistemului de justitie sau e doar o alta forma fara fond?
Alina Ghica: Dati-mi voie sa fac câteva precizari. În România, primele demersuri de promovare a medierii, ca modalitate de solutionare a litigiilor au fost initiate înca din 1996, apoi în 2006 a aparut legea. Din start, mi se pare un început timid pentru o institutie care doreste sa se dovedeasca eficienta. La sase ani distanta fata de momentul intrarii în vigoare a legii, adica în anul 2011, numarul cauzelor rezolvate de instantele judecatoresti prin aceasta modalitate a fost de 1525 de medieri în timpul proceselor, superioara anului precedent, dar nereprezentativa în raport cu gradul de încarcare al instantelor judecatoresti. La nivelul parchetelor, doua cauze au fost solutionate prin aceasta procedura anul trecut. Este evident ca, în forma actuala, institutia nu si-a atins scopul, de a degreva instantele.
Pe de alta parte , familia de cuvinte a cuvântului judecata face parte din fondul principal de cuvinte al limbii române, ceea ce înseamna ca termeni precum judecator, judecata , a judeca sunt cuvinte cunoscute , întelese si folosite de toata lumea, ele nesuferind modificari majore de la formarea limbii române pâna în prezent, adica de vreo 2000 de ani.
Medierea, atât ca si concept cât si ca termen reprezinta entitati importate relativ recent, daca e sa privim în dimensiune istorica. Este firesc, chiar previzibil ca asimilarea si acceptarea lor sa fie una lenta la nivel de mental, reflex si exercitiu colectiv sau individual. Nu putem reprosa societatii ca nu foloseste ceea ce nu cunoaste si nici nu stie la ce foloseste. Cetateanului simplu îi este foarte clar ce se întâmpla daca merge la judecata. Daca îl trimiti la mediere, cred ca îi creezi confuzii.
De aceea, consider ca ceea ce lipseste si trebuie construit este deschiderea, familiarizarea si încrederea justitiabililor în a folosi aceasta alternativa, în a apela la mediator ca la un profesionist capabil sa raspunda asteptarilor si exigentelor partilor. Prioritate zero este construirea unui corp de mediatori cu o solida pregatire, cu reale aptitudini si capacitati de a excela în domeniu si care sa probeze efectiv aceste coordonate prin prestatiile lor practice, chiar daca, deocamdata sunt reduse cantitativ. Calitatea solutiilor, gradul de multumire a partilor reprezinta indicatorii de performanta si pot asigura o publicitate pozitiva, care inevitabil, în timp, va produce efecte.
Fara a minimiza importanta pasilor facuti în crearea unor baze legale în domeniu, în promovarea institutiei în materiile procesuale, apreciez ca fara un efort sustinut, fara implicarea efectiva a corpului mediatorilor, a tuturor institutiilor statului si, de ce nu, a reprezentantilor mediului de afaceri din România în a identifica si valorifica practic pachetele legislative existente, potentialul strategic al medierii în ansamblul politicilor de justitie va fi doar un argument teoretic, cu un exercitiu si registru limitat la nivel de discurs ideatic.
MediereNet: Care considerati ca este valoarea juridica a acordului de mediere? Dar a celui autentificat de notar?
Alina Ghica: E drept ca legea nu prevede expres acest lucru, ceea ce ar simplifica mult si ar elimina interpretarile, care, în literatura de specialitate sunt foarte variate si chiar controversate. De exemplu, se afirma ca acordul de mediere este un contract încheiat în conditiile Codului civil (cu unele exceptii ) o conventie cu valoarea unui înscris sub semnatura privata, deci ar trebui sa îndeplineasca toate conditiile generale de valabilitate ale unei conventii. Exista , însa probabilitatea ca în urma medierii sa se poata încheia un contract numit, ceea ce ar presupune necesitatea îndeplinirii si a altor conditii de fond si forma, impuse de lege.
Pe de alta parte, potrivit art. 59 din Legea nr. 115/2012 pentru modificarea si completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, acordul de mediere poate fi supus autentificarii notarului public ori, dupa caz, încuviintarii instantei de judecata, textul nou introdus aducând lamuriri privind cazurile, conditiile si modalitatile de realizare. Din redactarea acestui text de lege rezulta ca acordul nu trebuie supus, în mod obligatoriu, controlului de legalitate al notarului public sau al instantei de judecata, ci este lasat la latitudinea partilor.
MediereNet: Ca presedinte CSM credeti ca institutia dumneavoastra se poate implica mai energic in sustinerea medierii in Romania? Cum anume? Sustineti medierea ca alternativa la procesul clasic de solutionare a conflictelor dintre oameni?
Alina Ghica: Fata de gradul redus de utilizare al procedurii medierii, Consiliul Superior al Magistraturii s-a implicat, consider eu, de o maniera constructiva si benefica în procesul de modificare a Legii nr.192/2006, având ca obiect instituirea obligativitatii utilizarii medierii în anumite cauze, în urma caruia a rezultat recenta Legea nr. 115/2012 pentru modificarea si completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator.
În septembrie 2011, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat aceasta propunere legislativa, formulând mai multe observatii si propuneri, transmise Comisiei juridice, de disciplina si imunitati a Camerei Deputatilor.
În ianuarie 2012, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat ca este posibila instituirea unor norme privind obligativitatea pentru parti, în anumite cauze, de a se prezenta la sedinta de informare si au fost identificate tipuri de cauze în care s-ar putea reglementa medierea obligatorie, dar si modalitati de motivare a partilor de a apela la mediere într-un litigiu, unele cu efect stimulativ – recompensatoriu, altele sanctionatorii, propunerile si observatiile formulate fiind înaintate Ministerului Justitiei.
Cu privire la aceeasi propunere legislativa, la solicitarea Comisiei pentru drepturile omului, culte si minoritati, în aprilie 2012, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reiterat propunerile si observatiile formulate anterior, cu mentiunea ca numai în ceea ce priveste prezentarea la sedinta de informare, care este gratuita, poate fi instituita o obligatie pentru parti, medierea ramânând, în esenta, o procedura facultativa.
Gradul de valorificare a propunerilor CSM poate fi constatat în textul final al legii intrate în vigoare.
Consider ca medierea nu poate fi obligatorie în toate cauzele, fie datorita gravitatii unora dintre faptele penale, fie datorita urgentei pe care o necesita judecarea anumitor cauze, fie datorita situatiilor în care se gasesc titularii actiunii, fie datorita naturii dreptului litigios etc.
Cu anumite exceptii, este posibila instituirea unor norme privind obligativitatea pentru anumite parti, în anumite tipuri de litigii, de a se prezenta la sedinta de informare (pentru care mediatorul nu poate cere plata unui onorariu), dar nu poate fi conditionata admisibilitatea cererii de chemare în judecata si a plângerii prealabile de încheierea unui contract de mediere, medierea ramânând în esenta o procedura facultativa.
MediereNet: CSM are in coordonarea sa INM. Credeti ca la aceasta institutie de formare a viitorilor magistrati si a perfectionarii magistratilor in functie ar putea fi tinute cursuri de mediere?
Alina Ghica: Desi procurorul si judecatorul nu pot fi mediatori, consideram importanta formarea acestora, atât initiala, prin introducerea unor cursuri despre mediere la Institutul National al Magistraturii, cât si a unor seminarii în programele de formare continua, mai ales cu privire la criteriile de trimitere a unei cauze la mediator. În acest sens, Consiliul Superior al Magistraturii, împreuna cu Institutul National al Magistraturii deruleaza sesiuni de specialitate si au în vedere includerea acestora si în sesiunile de formare din programele de învatamânt pentru anii urmatori.
MediereNet: In ce materii credeti ca medierea ar putea sa aiba efectul cel mai puternic si numarul de medieri ar putea fi mai mare?
Alina Ghica: Cred ca o serie de litigii civile, prin caracterul imprescriptibil al dreptului la actiune sau prin termenele de prescriptie mai mari, respectiv prin natura dreptului litigios, pot face obiectul medierii, în special actiunile privind dreptul de proprietate: revendicarea, partajul succesoral, uzucapiunea etc.
De asemenea, in litigiile comerciale, litigiile între profesionisti, în materia protectiei consumatorului, în cazul malpraxisului. Sunt mai rezervata în ceea ce priveste succesul medierii în materie penala., aici e vorba si de o reactie emotionala a partilor, care poate fi cenzurata sau satisfacuta mai greu sau deloc prin mediere.
MediereNet: Recent, CSM a avut initiativa de a se modifica legea medierii, cu privire la procedura informarii? De ce s-a impus acest lucru si cum vedeti aplicarea procedurii de pe 9 ianuarie 2013?
Alina Ghica: Da, este adevarat, recent am sesizat Ministerul Justitiei cu un set de propuneri care sa faca obiectul unei Ordonante de urgenta a Guvernului, dat fiind faptul ca Legea nr. 115/2002 este deja în vigoare si art. 60/1 va fi aplicabil de la 9 ianuarie 2013.
Prin Legea nr. 115/2012 s-a completat si modificat Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator. Legea mentionata a avut ca scop principal degrevarea instantelor de un numar important de cauze. De la intrarea ei în vigoare în anul 2008 si pâna în prezent numarul medierilor procesuale nu a depasit câteva sute de cauze anual, justitiabilii nefiind familiarizati cu aceasta institutie. Ca urmare, s-a gândit realizarea unei proceduri de informare. Mai întâi prin Legea nr. 370/2009 s-a prevazut în mod imperativ ca organele judiciare sa informeze partile cu privire la posibilitatea si avantajele medierii si sa le îndrume sa recurga la ea. În concret, aceasta obligativitate nu a dat rezultate. O noua procedura de informare a fost introdusa prin Legea 115/2002.
Însa, în cuprinsul Legii nr. 115/2012 se face trimitere la noul Cod de procedura civila în cadrul a patru puncte ale articolului I, respectiv: pct.1 , pct. 10 , pct. 13 , pct. 15 .
Or, dupa cum se cunoaste, termenul de intrare în vigoare a noului Cod de procedura civila a fost prorogat pentru 01 februarie 2013. Prin urmare, având în vedere aceste aspecte, se impune modificarea corespunzatoare a dispozitiilor mentionate ale Legii nr. 115/2012, prin eliminarea referirii la dispozitiile noului Cod de procedura civila, cu indicarea expresa a textelor din Codul de procedura civila în vigoare.
În alta ordine de idei, una dintre modificarile operate prin Legea nr. 115/2002 a vizat modificarea art. 2 din Legea 192/2006. Din redactarea dispozitiilor art. 2 alin. (1) din Legea medierii, astfel cum a fost modificata, nu este clara sanctiunea neîndeplinirii procedurii prealabile a informarii cu privire la mediere.
Astfel, nu medierea ar fi obligatorie, ci doar participarea partilor/partii la sedinta de informare. Acest text ridica însa problema eficientei noii proceduri, atât timp cât legea nu prevede nicio sanctiune a neîndeplinirii sale.
Singura sanctiune care se poate aplica este cea din art. 1081 din Codul de procedura civila, adica aplicarea unor amenzil judiciare în caz de refuz al partii de a se prezenta la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii, în situatiile în care a acceptat, potrivit legii. Aceeasi reglementare este preluata si de art. 187 din Noul Cod de procedura civila. Ca urmare, singura sanctiune a neparticiparii la sedinta de informare cu privire la mediere este doar pentru partea care a acceptat procedura, dar care nu s-a prezentat la ea, tergiversând astfel solutionarea cauzei. Oricum, chiar daca se aplica amenda judiciara, nu exista vreo sanctiune cu privire la cererea de chemare în judecata introdusa, instanta fiind tinuta sa continue solutionarea cauzei, ceea ce lipeste de efect noua procedura, al carei scop este convingerea partilor de a ramâne în mediere si de a degreva astfel instantele.
În consecinta, pentru a da eficienta noii proceduri de informare, care este obligatorie potrivit art. 2, introdusa prin art. 60/1, este nevoie de o prevedere cu privire la consecinta nerespectarii sale. Întrucât la procedura de informare se poate apela înainte de sesizarea instantei, dar si ulterior acesteia, este nevoie ca noul text sa priveasca ambele ipoteze.
Întrucât, potrivit reglementarii, sarcina probei privind participarea la sedinta de informare revine reclamantului, ca parte interesata în promovarea si sustinerea cererii, apreciem ca aceasta sanctiune ar trebui sa intervina în toate situatiile în care acesta nu face dovada ca a participat la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii.
În alta ordine de idei, sedinta de informare nu poate avea loc decât cu participarea ambelor parti,deci este evident ca, în situatia în care pârâtul nu se prezinta sau nu accepta informarea, nu se poate încheia un proces verbal de informare, potrivit art. 60/1 alin. (2) din lege.
De asemenea, s-a apreciat ca ar trebui prevazut un termen în care sa se desfasoare sedinta de informare, atât din perspectiva caracterului ei obligatoriu, cât si a sanctiunilor ce ar putea interveni în cazul nerespectarii acestei obligatii (desigur, în masura în care se îmbratiseaza propunerile anterioare).
O situatie similara este incidenta si în ceea ce priveste cauzele penale în care participarea le sedinta de informare este obligatorie, Codul de procedura penala neprevazând ce solutie urmeaza a pronunta procurorul în ipoteza în care nu se face dovada participarii.
În ceea ce priveste cauzele penale, reglementarea art. 60/1 alin. (1) lit. g) comporta mai multe discutii. Aceste dispozitii prevad obligatia partilor interesate de a face dovada ca au participat la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii „în cazul infractiunilor pentru care actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate si împacarea partilor înlatura raspunderea penala, dupa formularea plângerii, daca faptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, cu conditia ca victima sa îsi exprime consimtamântul de a participa la sedinta de informare împreuna cu faptuitorul”.Aceasta ipoteza, ce vizeaza informarea din faza de urmarire penala, este reglementata gresit în cuprinsul Sectiunii a V- a din Capitolul V, câta vreme aceasta sectiune este dedicata medierii în cazul unui litigiu pe rolul instantelor de judecata.
Tot astfel, referirea la „infractiuni pentru care actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate si împacarea partilor înlatura raspunderea penala” va crea dificultati de interpretare, folosirea conjunctiei „si” presupunând ca cele doua conditii trebuie întrunite cumulativ.
Or, exista infractiuni în cazul carora actiunea penala nu se pune în miscare la plângerea prealabila, dar este permisa împacarea partilor (cum este seductia , vatamarea corporala din culpa), precum si infractiuni pentru care actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate, fara însa a se prevedea si posibilitatea împacarii partilor (spre exemplu, violul).
Întrucât este posibil ca intentia legiuitorului sa fi fost aceea de a exclude violul din categoria infractiunilor avute în vedere, am propus ca o eventuala reformulare sa tina cont de aceste aspecte. Ca urmare, textul s-ar putea referi la „infractiunile pentru care retragerea plângerii prealabile a persoanei vatamate sau împacarea partilor înlatura raspunderea penala”;
O alta problema pe care o genereaza textul mentionat este aceea ca nu acopera situatia în care victima este de acord cu participarea la informare, cu conditia ca aceasta sa nu se desfasoare împreuna cu faptuitorul, situatie care credem ca ar trebui reglementata în mod expres.
În alta ordine de idei, CSM a apreciat ca formularea art. 64 alin. (1)1, introdus prin Legea nr. 115/2012, nu este suficient de clara. Aceste dispozitii prevad ca „acordurile de mediere încheiate de parti, în cauzele/conflictele ce au ca obiect exercitiul drepturilor parintesti, contributia parintilor la întretinerea copiilor si stabilirea domiciliului copiilor, îmbraca forma unei hotarâri de expedient.”
Or, hotarârea de expedient ca urmare a medierii se pronunta în conditiile art. 59 alin. (2), ce prevad ca “ partile se pot înfatisa la instanta judecatoreasca pentru a cere, îndeplinind procedurile legale, sa se dea o hotarâre care sa consfinteasca întelegerea lor. Competenta apartine fie judecatoriei în a carei circumscriptie îsi are domiciliul sau resedinta ori, dupa caz, sediul oricare dintre parti, fie judecatoriei în a carei circumscriptie se afla locul unde a fost încheiat acordul de mediere. Hotarârea prin care instanta încuviinteaza întelegerea partilor se da în camera de consiliu si constituie titlu executoriu în conditiile legii. Dispozitiile art. 432 – 434 din Codul de procedura civila se aplica în mod corespunzator.”
Ca atare, în masura în care s-a dorit ca, pentru tipurile de litigii mentionate expres, partile sa ceara instantei, în mod obligatoriu, sa consfinteasca întelegerea lor, concretizata în acordul de mediere, textul trebuie reformulat corespunzator.
Acestea ar fi principalele probleme identificate prin analiza facuta iar sesizarea noastra vizeaza înlaturarea acestora, astfel încât aceasta institutie a medierii sa beneficieze de un suport normativ clar si eficient.
Ramâne de vazut cum va raspunde Ministerul Justitiei si Guvernul, desigur, la aceasta propunere de reglementare prin OUG. În cazul adoptarii în termen a ordonantei, apreciez ca ar fi „netezita” calea medierii spre eficienta ca institutie. Mai departe, mai sunt destule obstacole de trecut: barierele de cunoastere, întelegere si încredere a justitiabililor si exersarea ca profesionisti autentici a mediatorilor .
CSM si sistemul judiciar are toata disponibilitatea si chiar interesul de a sustine si promova aceasta alternativa de solutionare a litigiilor iar activitatile desfasurate pâna acum cred ca dovedesc consistenta afirmatiilor facute.
sursa: medierenet.ro
In ce cazuri poate fi aplicata medierea
Medierea poate fi utilizată în rezolvarea unei arii largi de conflicte: Drept civil (Grăniţuiri, Revendicări, Pretenţii, Evacuări, Obligaţii de a face, Partaje, Raporturi locative, etc.); Dreptul familiei (Divorţuri, Partaje bunuri comune, Încredinţări minori, etc. ); Dreptul penal (Plângeri prealabile); Dreptul comercial (Somaţii de plata, Pretenţii etc.); Litigii de muncă (Drepturi băneşti, Desfacerea Contractului Individual de Muncă etc.).
Nu pot face obiectul medierii drepturile strict personale, cum sunt cele privitoare la statutul persoanei, precum şi orice alte drepturi de care părţile, potrivit legii, nu pot dispune prin convenţie sau prin orice alt mod admis de lege
Abonați-vă la:
Postări (Atom)