miercuri, 12 februarie 2014

Articol în presa locală


Noutăţi privind medierea, prevăzute în noul Cod PenalImprimareE-mail
(1 vot)
miercuri, 12 februarie 2014

Noutăţi privind medierea, prevăzute în noul Cod Penal


 Dna Cristina Tudorică, o­dată cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal, au intrat în vigoare şi dispoziţii din Le­gea medierii, care privesc instituţia medierii penale. Ce ne puteţi spune legat de acest subiect?

- Da. E un subiect foarte nou şi incitant pentru mediatori şi nu numai. Potrivit legii, medierea în timpul unui proces penal este posibilă în latura penală pentru un număr redus de infracţiuni (cele cu privire la care este necesară plîngerea prealabilă sau este posibilă împăcarea), pe cînd în latura civilă, este posibilă pentru orice infracţiune (dar numai cu privire la pretenţiile civile). Medierea civilă în procesul penal are legătură doar cu ac­­ţiunea civilă (privind despăgubirile pre­tinse pentru repararea prejudiciului adus de infracţiune). Un astfel de a­cord de mediere nu va bloca derularea laturii penale, dar poate influenţa so­luţia pe fondul acţiunii penale. Medierea penală este o înţelegere care poate interveni între părţi, numai cu acordul acestora. Procedura ajută persoana vătămată, care poate să co­munice cu infractorul, fără a fi nevoită să­­-l întîlnească, această comunicare făcîndu-se prin inter­mediul mediatorului. Pe durata medierii, suspendarea procesului penal este facultativă, iar durata este de maximum 3 luni. Dacă medierea este reuşită, acordul de mediere trebuie să cuprindă înţelegerea părţilor. Clauzele acordului de mediere pot fi  variate şi nu se limitează la repararea prejudiciului, obligatoriu fiind doar să privească drepturi asupra cărora păr­ţile pot dispune.


http://www.curier.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=55433&Itemid=1