luni, 5 noiembrie 2012

Legea 115/2012 aduce noutati importante privind medierea si profesia de mediator



          In M. O.  Partea I nr. 462/2012 a fost publicata Legea 115/2012 pentru modificarea si completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, modificarile aducand o serie de prevederi mult asteptate de mediatori.

         Astfel, daca legea nu prevede altfel, partile, persoanele fizice sau persoanele juridice, sunt obligate sa participe la sedinta de informare privind medierea, inclusiv dupa declansarea unui proces in fata instantelor competente, in vederea solutionarii pe aceasta cale a conflictelor in materie civila, de familie, in materie penala, precum si in alte materii, in conditiile prevazute de prezenta lege. Dispozitiile art. 182 pct. 1 lit. e) din Codul de procedura civila raman aplicabile in mod corespunzator.

         Cererea adresata instantei, privind pronuntarea unei hotarari care sa consfinteasca intelegerea partilor rezultata din acordul de mediere, este scutita de plata taxei judiciare de timbru, cu exceptia cazurilor in care acordul de mediere priveste transferul de proprietate asupra unui bun imobil, a altor drepturi reale, partaje si cauze succesorale.

Ce tipuri de conflicte pot fi mediate

Medierea poate fi utilizata in solutionarea unei arii largi de conflicte

Drept civil
  • grantuire,
  • revendicare,
  • pretentii,
  • evacuare,
  • obligatia de a face,
  • partaje, etc.

Dreptul familiei
  • divort                                                                               
  • partaj bunuri comune
  • incredintare/reincredintare minori etc.
  • rezolvare conflicte familiale
Drept penal
  • plangeri prealabile (lovire, calomnie etc)
  • solutionarea laturii civile
Drept comercial
  • somatii de plata,
  • pretentii,
  • executerea contractelor,
  • litigii intre asociati etc.
Litigii de munca
  • drepturi banesti
  • decizii de imputatie
  • desfaceri contracte de munca etc.
Si altele...

 

De ce să apelezi la mediere în cazurile de divorţ

 

          La ora actuală un proces de divorţ poate dura în instanţă ani buni, în principal din cauza acţiunii de partaj al bunurilor comune.
Medierea în asemenea cazuri este benefică, atât pentru soţii aflaţi în divorţ, cât şi pentru copiii lor, deoarece se păstrează caracterul confidenţial al divorţului, se ajunge la un acord stabilit in comun de catre soti, mult mai rapid și deci, mai puțin tensionat pentru toți membrii familiei.
          Cele două părţi pot apela la medierea conflictului familial atât din proprie iniţiativă, până la introducerea în instanţă a acţiunii de divorţ, dar şi pe timpul procesului de divorţ, când procesul se suspendă, pe timpul medierii.
         Medierea se bazează pe încrederea pe care soţii care divorţează o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze comunicarea şi negocierile dintre ele şi să le sprijine în soluţionarea conflictului.
          Apelând la mediere, părţile pot scurta procesul de partaj al bunurilor comune, procesul putându-se încheia la primul sau al doilea  termen de judecată.
          Procedura de mediere privind divorţul între soţi se poate finaliza în una până la patru şedinţe, respectiv, maximum o lună.
          Se remarcă în cazul medierii economiile de timp şi băneşti pe care le înregistrează părţile care au apelat la mediere, pentru desfacerea căsătoriei. Se poate spune că divorțul prin mediere este cea mai ieftină procedură de divorț.

vineri, 14 septembrie 2012

SCOALA DE VARA

SCOALA DE VARA PENTRU MEDIATORI

Colegiul Mediatorilor organizează în perioada 05-07 octombrie 2012, Şcoala de vară, ediţia a III–a, în parteneriat cu Asociaţia Mediatorilor Autorizaţi (AMA) – Braşov. Pentru mai multe detalii da click aici: http://medierea.wordpress.com/

luni, 7 noiembrie 2011

EXERCITAREA AUTORITĂŢII PĂRINTEŞTI



În conformitate cu prevederile art. 397 din Noul Cod civil, autoritatea părintească se exercită în comun de către părinți: „După divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de situația în care instanța decide altfel.”  De aici reiese că regula stabilită de Noul Cod civil este aceea ca ambii părinți să dețină custodia în comun și numai prin excepție, când există motive întemeiate și, mai ales, ţinând cont de interesul superior al copilului, autoritatea părintească să fie exercitată de către unul dintre părinți. În această din urmă situație, celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a-și exprima acordul în cazul unei posibile adopții a minorului, potrivit alin. (2) art. 398 Noul Cod civil.
Este de preferat ca părinții, ținând cont de interesul superior al copilului, să ajungă la o înțelegere privind custodia comună, evitând astfel ca instanțele să hotărască pentru ei.
De cele mai multe ori relațiile dintre părinți sunt afectate foarte grav, iar dialogul este aproape imposibil de realizat. În astfel de situații, medierea este cea mai bună soluție. Mediatorul, fiind imparțial, neutru şi obiectiv, poate să ajute părinții să comunice în mod eficient şi  să găsească soluțiile care să fie convenabile atât părinților, cât şi copiilor.
Astfel, ajutaţi de mediator, părinții, fiind de acord cu exercitarea în comun a autorității părintești, pot decide împreună cu privire la următoarele aspecte:
1. domiciliul stabil al copilului;
2. vacanțele școlare; concediile;
3. programul vizitare, atunci când domiciliul stabil al copilului se află la unul din părinți;
4. modalitatea de luare a deciziilor, in viitor,  cu privire la aspectele ce-i privesc pe copii;
5. îngrijirile medicale;
6. educația copiilor; alegerea școlii; implicarea părinților în activitățile școlare (ședințe cu părinții, proiecte, activități derulate în școală);
7. petrecerea timpului liber; tipurile de activități recreative;
8. petrecerea timpului cu rudele din familia lărgită;
Aceste puncte sunt doar câteva dintre cele care pot fi stabilite în ședința de mediere și cuprinse în acordul de mediere. Probabil că foarte multi taţi, care nu au în prezent custodia comună cu celălalt părinte, vor dori să redeschidă un proces prin care să solicite cusodie comună. Îi sfătuiesc să ţină cont în primul rând de interesul major al copilului/copiilor lor, astfel încât aceştia să treacă mai uşor peste schimbările din viaţa lor.


CUSTODIE COMUNA PRIVIND MINORI

Va semnalez existenta in Romania a primelor doua cazuri de custodie comuna pentru minori, in urma unui divort: http://blog.arpcc.ro/2011/10/primele-doua-cazuri-din-romania.html